An: 2017

Suprafață amenajată: 150 mp

Decorarea clinicii Dr. Leahu în 4 zile 

 

Punerea în prim plan a brand-ului  clinicii de stomatologie Dr. Leahu a fost ideea în jurul căreia am pus cap la cap fiecare element în procesul de decorare. Aceasta a fost una dintre provocări, cea mai mare fiind însăși implementarea proiectului care s-a desfășurat pe parcursul a 4 zile.

În realizarea acestui proiect, beneficiarul a dorit o îmbunătățire a imaginii brand-ului,  care să poarte clienții într-o experiență diferită de cea a unei clinici stomatologice obișnuite. Unicitate, lux și excelență sunt cei trei termeni care definesc noua înfățișare a spațiului.

Întregul mobilier a fost realizat pe comandă, special pentru acest proiect, urmărind foarte clar conceptul brand-ului atât în ceea ce privește culorile alese, cât și în exemplificarea poveștii. Am ales să folosim materiale naturale, precum lemnul, iar accentele de culoare să fie chiar cele folosite în logo, suplimentând cu tonuri de auriu.

Punctul de interes al amenajării este recepția care pe lângă partea estetică, trebuia să fie și funcțională, fiind dotată cu toate spațiile de depozitare necesare. În plus, în completarea ei, am venit cu câteva spații de expunere.

Peretele de vis-a-vis este o reprezentare grafică a poveștii în jurul căreia a prins contur brand-ul Dr. Leahu, pornind de la ideea că întreaga viața are la bază natura, urmărind în același timp să aducem în prim plan frunza de stejar, parte din design-ul logo-ului. Astfel s-a născut ideea stilizării unui stejar, pornind de la ghindă, sămânța, ajungând până la coroana formată din linii directoare menite să susțină vegetația compusă din mușchi. Inima copacului este chiar sigla brand-ului, de asemenea stilizată.

În ultima parte a decorării, avem un loc de joacă pentru copii, creat în jurul aceleiași idei de natură, cu munți stilizați și animale realizate din desen de linie.  În procesul de decorare am integrat câteva obiecte existe în clinică la momentul preluării proiectului, cum ar fi articole vestimentare sau obiecte care au aparținut marilor sportivi români.

Implementarea acestui proiect a fost o provocare în sine, dovedindu-ne încă o dată că ne putem depăși limitele atunci când totul este făcut cu și din pasiune.

Întreabă arhitecții

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.