An: 2016
Suprafață amenajată: 80 mp

De la o idee de business la un brand high-end, cu un spațiu care să-i reflecte pe deplin personalitatea

Când am început lucrul la acest proiect, Sereny încă nu exista ca atare. Exista doar dorința proprietarilor – de altfel cu experiență solidă de business pe piețele internaționale – de a crea și în România un magazin aparte de bijuterii. Un brand premium, într-un spațiu pe măsură, situat strategic într-una dintre zonele cele mai exclusiviste ale Bucureștiului, chiar pe Calea Dorobanților.
A trebuit să construim de la zero: atât în ce privește brandul propriu-zis, cât și în privința spațiului. Cu sprijinul unui graphic designer din echipa noastră de parteneri, brandul a început să capete contur și să devină Sereny.

În paralel, am intervenit chiar la nivel de șantier, refăcând instalațiile de ventilație, precum și cele electrice. Spațiul dedicat magazinului de bijuterii era doar o parte dintr-un spațiu mai mare împărțit cu alți proprietari, așa că a fost o provocare să lucrăm la instalații în așa fel încât ceilalți să nu fie afectați (și invers) de modul în care ar fi urmat să le utilizăm. Toate lucrările au fost realizate contra-cronometru: fiecare zi care trecea însemna pentru clienții noștri un buget în plus alocat chiriei pentru un spațiu încă nefolosit.

Apoi, am reflectat personalitatea și poziționarea Sereny în modul în care am amenajat magazinul: am ales materiale tip HPL, vopsea texturată, mobilier de nuc furniruit cu inserții metalice, totul într-un contrast plăcut între albastru și auriu, care să creeze imaginea unui brand premium, sofisticat, rafinat.

Întreabă arhitecții

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.
    Accesați acest link pentru vizualizarea Politicii de Confidențialitate